Cum pot începe mai bine acest prim blog decât cu momentul în care chiar viața mea a fost schimbată de Dumnezeu.
Cu toții cred că am avut momente zero în viața noastră. Pentru mine primul moment zero a fost acum câțiva ani de zile când, din dorința de a studia în altă țară, mi-am pus toate visele într-un bagaj și după terminarea liceului am plecat la facultate. Aici schimbarea mea s-a produs. Dar până să ajungem în acest punct este o poveste în spate care s-a derulat de-a lungul timpului până a ma aduce la momentul zero, a întâlnirii mele cu Dumnezeu.
Începutul
Mi-am dorit dintr-un motiv sau altul să studiez la un liceu din afara orașului meu, așa că am fost nevoită să fac naveta cu autobuzul începând cu clasa a 9-a. A fost totul nou pentru mine: mediu nou, colegi noi, profesori noi și pe lângă toate acestea, chiar în prima zi de liceu autobuzul cu care veneam a întarziat și prima oră era tocmai de matematică (cu cea mai dură profesoară, urma sa realizez pe parcurs). Am intrat in clasă, cerându-mi scuze pentru întarziere și căutam cu ochii un loc liber să mă așez. Singurul loc liber din toată clasa a fost în prima bancă (bineînțeles că nimeni nu se înghesuia în prima bancă) lângă o fată pe care nu o cunoșteam și nici nu o mai văzusem înainte în prima zi de deschidere a noului an școlar, așa că m-am așezat. Prima oră s-a terminat și când a început pauza îmi căutam câteva lucruri necesare pentru următoarea oră în timp ce colega de banca cu care nu făcusem cunoștință vorbea cu mine. Am făcut cunoștință și nu a mai rămas mult timp că a și început ora următoare. Între timp eu mă gândeam la faptul că doream să mă mut în altă bancă și cu o altă fată pe care o văzusem chiar în prima zi de deschidere a noului an, dar diriginta anunțase că locurile vor rămâne așa cum ne-am așezat inițial (și oricum probabil nimeni nu-și dorea să se mute în prima banca).
Un exemplu în iertare
Zilele s-au scurs și am început să mă împrietenesc cu colega de bancă. Am început să împărțim fiecare pachet, prăjitură, sandviș, portocală, absolut tot. În unele zile eu aduceam mâncarea, ea desertul, în alte zile aducea ea mâncarea și eu desertul, iar în alte zile puneam împreună bani și ne luam câte ceva dulce de la chioșcul școlii. Ne înțelegeam atât de bine și se legase în cele câteva luni de zile atât de frumos prietenia noastră încât ceilalți colegi au crezut că noi fuseserăm prietene și ne cunoșteam de dinainte. Pe parcurs am început să împărțim și notele la teze nu doar mâncarea.
Așa a avut loc și prima noastră ceartă când la prima teză la care nu învățasem niciuna dintre noi pentru că nu era un subiect de interes (Latina); am apelat la varianta pe care o practica aproape toată clasa: am copiat; sau măcar am încercat. Fiind în prima bancă și foarte aproape de catedră, noi având caiete mari s-a văzut și s-a auzit cum răfoiam în bancă caietele astfel că munca noastră de echipă a fost sesizată de către doamna profesoară și notată pe loc cu 5, un 2 pentru mine, iar 3 pentru colega mea. Nu am mai vorbit una cu cealaltă decât atunci când am trecut de scările liceului, iar atunci prietena mea a fost cea care a inițiat împăcarea cerându-și scuze că am fost prinse datorită ei, dar de fapt fuseserăm amândouă de vină deoarece în timp ce una dintre noi încerca să copieze, cealaltă trebuia să fie atentă ca să nu fim prinse. Așa că mi-am cerut și eu iertare și ne-am împăcat, iar relația noastră s-a consolidat în urma faptului că ne-am recunoscut fiecare vina și ne-am cerut iertare. Acesta a fost unul dintre lucrurile care mi-a atras atenția și m-a impresionat la colega mea de bancă, faptul că mereu ea iniția într-un fel sau altul împăcarea așa încât ziua se încheia fără ca noi să rămânem certate.
Prima Biblie
În clasa a 10-a, pe la sfârșitul primăverii m-a invitat la o conferință de tineret. Bineînțeles că în tot acest timp observasem că ea este diferită în îmbrăcăminte și comportament, așa că mi-a povestit despre credința ei. Am acceptat invitația și fiind pentru prima oară la o conferință și într-o biserică evanghelică ne-am așezat puțin mai în spate (dar și pentru că ajunsesem mai târziu). Atunci a fost și primul contact cu rugăciunile cu voce tare din biserica penticostală (eu venind din mediul ortodox) care pe moment m-au intrigat pentru că nu știam ce se întâmplă, nu eram obișnuită, iar prietena mea nu mă anunțase dinainte. La sfârșitul programului, în drum spre casă, m-a întrebat cum mi s-a părut și dacă o să mai vreau să mai vin la biserică și altădată, iar eu i-am spus sincer că nu. Acest lucru nu am simțit că a afectat în vreun fel prietenia noastră pentru că ea în continuare îmi vorbea de Dumnezeu, îmi punea mici versete sau poate proverbe fie în penar, fie în geantă, și tot în clasa a 10-a de ziua mea mi-a dăruit o Biblie ….. (Ca și o scurtă paranteză, Biblia pe care mi-a dăruit-o atunci a avut un mesaj personalizat scris de ea chiar la începutul ei și asta m-a impresionat enorm, atât mesajul cât și gestul și de-asta am rezonat atât de mult cu proiectul OBP (O Biblie Personalizată) pentru că s-a asemănat atât de mult cu prima Biblie pe care am primit-o. M-am simțit atât de recunoscătoare pentru că după cum am primit eu un cadou atât de prețios, lucrat cu dragoste de un prieten, pot și eu să lucrez la alte Biblii care vor fii o bucurie pentru ceilalți.) Revenind la poveste am răsfoit puțin Biblia atunci când am primit-o, dar fără prea mare interes și nu i-am dat prea multă atenție.
Frământări interioare
Cred că pe la sfârșitul clasei a 11-a am început să-mi pun întrebări serioase legate de viață : de unde venim, care este scopul nostru pe acest pământ, unde ne îndreptăm, dacă mai este ceva după moarte etc. Eram foarte atrasă și citeam multe cărți de dezvoltare personală sau filosofie pentru a răspunde la aceste întrebări, nu-mi trecuse prin gând că toate răspunsurile la aceste întrebări care mă frământau se găseau în Biblie. Am început să vorbesc și cu prietena mea pe marginea unora dintre aceste întrebări și ea îmi dădea mereu răspunsuri din Biblie sau chiar dacă nu știa să răspundă spunea că o să caute în Biblie. La începutul clasei a 12-a am început să citesc și eu destul de serios Biblia și de atunci până astăzi continui să o citesc.
Clasa a 12-a a luat sfârșit, am plecat la facultate, în altă țară… Locuri noi, oameni noi, parcă povestea se repetă, dar de data aceasta și o nouă Raluca.
Schimbarea
Ruperea de mediul în are am fost obișnuită, de locuri, de prieteni, familie a fost dură pentru mine. Primele 3 luni au fost cele mai grele, deși îmi dorisem atât de mult acea schimbare, a fost cea mai grea pe care am făcut-o vreodată. Astfel că într-o seară, în timp ce citeam din Noul Testament am simțit înăuntrul meu îndemnul de a mă pune pe genunchi. M-am pus pe genunchi în acea seară și am început să mă rog, I-am cerut iertare Lui Dumnezeu pentru prima oară și am început să plâng. Am simțit cum o greutate ca de plumb s-a ridicat de pe pieptul meu atunci când mi-am cerut iertare și din acel moment am fost născută din nou.
Următoarele luni am simțit tot mai mult să citesc din Biblie, o luam și citeam în parc, la facultate, pe autobuz, la bibliotecă, în metrou, peste tot, eram nedespărțită de Biblie. Vorbeam cu prietena mea la telefon și mi-a propus să citim împreună Eclesiastul (carte mea preferată pe atunci), câte un capitol în fiecare zi, iar seara să ne auzim pentru a împărtăși gândurile cu privire la acel capitol. Setea mea pentru Cuvânt a început să crească din ce în ce mai mult, simțeam cum mi se hrănește sufletul la propriu atunci când citeam. Iubirea Lui Dumnezeu mă copleșea și voiam să spun tuturor tot ce am experimentat. Am început să mă rog pentru o biserică și pentru botez, iar după câteva luni Dumnezeu a răspuns la acea rugăciune și la multe altele în care a lucrat atât de miraculos, de exact, și neașteptat de frumos.
La final
Uitându-mă la toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut, pot Să-L descriu cel mai bine ca fiind CREDINCIOS. Călătoria cu El MERITĂ! Merită orice preț, oricât de mare. Nimic din ceea ce facem pentru El nu este în zadar, nici cel mai mic gest de bunătate pe care îl arătăm cuiva nu rămâne trecut cu vederea. Prin acel gest de bunătate, prin acea Biblie dăruită cadou, prin exemplul nostru personal de creștini autentici, prin acea încurajare Dumnezeu sădește semințele credinței, care la timpul potrivit vor crește și vor aduce naștere din nou și mântuire, doar să avem răbdare.
