Trăim într-o lume în care foarte multe lucruri s-au schimbat. Ceea ce înainte era considerat greșit este astăzi prezentat ca fiind normal, iar ceea ce Biblia numește păcat este uneori tratat doar ca o alegere personală. În fiecare zi suntem influențați de internet, rețele sociale, filme, muzică, prieteni și oamenii din jurul nostru. Fără să ne dăm seama, putem începe să acceptăm lucruri pe care înainte le consideram greșite.
Problema este că, dacă auzim suficient de des că ceva este normal, putem ajunge să credem că este și corect. Dar creștinul nu trebuie să-și ia standardul de la societate. Standardul nostru este Dumnezeu și Cuvântul Său.
De aceea, sfințenia nu înseamnă să trăim rupți de lume sau să credem că suntem mai buni decât ceilalți. Înseamnă să trăim în lume, dar să nu lăsăm lumea să ne schimbe valorile.
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este:
„Mă schimbă lumea sau mă schimbă Dumnezeu?”
1. Dumnezeu ne cheamă la sfințenie
Când vorbim despre sfințenie, nu trebuie să ne imaginăm un om care nu greșește niciodată. Sfințenia înseamnă mai mult decât un comportament exterior. Înseamnă să-I aparții lui Dumnezeu și să dorești ca viața ta să fie schimbată de El.
Poate că în biserică este ușor să arătăm că suntem creștini. Dar adevărata întrebare este: cum trăim când nu ne vede nimeni? Ce facem când suntem singuri? Cum vorbim? Ce privim? La ce ne gândim?
În 1 Petru 1:15-16, Dumnezeu spune:
„Fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră… Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.”
Observăm că Dumnezeu spune „în toată purtarea voastră”. Asta înseamnă că sfințenia trebuie să fie prezentă în fiecare parte a vieții noastre.
Nu doar la biserică. Nu doar duminica. Ci și acasă, la școală, la serviciu, pe telefon și în relațiile cu ceilalți.
Dumnezeu nu vrea doar să părem creștini. El vrea să ne transforme cu adevărat.
2. Nu trebuie să ne potrivim cu lumea
Lumea încearcă permanent să ne spună ce este normal. Dacă toți fac un anumit lucru, apare presiunea de a-l face și noi. Dacă toți acceptă un anumit comportament, începem să ne întrebăm dacă Biblia nu este prea strictă.
Pavel spune în Romani 12:2:
„Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre…”
Creștinul trebuie să aibă curajul să spună: „Chiar dacă toți fac acest lucru, eu aleg să fac ceea ce Îi place lui Dumnezeu.”
Nu tot ce este popular este și corect. Nu tot ce este acceptat de societate este acceptat și de Dumnezeu.
De aceea trebuie să ne întrebăm înainte de orice alegere:
„Îl onorează pe Dumnezeu acest lucru?”
3. Sfințenia începe în inimă
Uneori încercăm să schimbăm doar comportamentul exterior. Putem să nu facem anumite lucruri, dar în interior să avem ură, mândrie, invidie sau dorințe greșite.
Isus spune în Matei 5:8:
„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”
Dumnezeu nu privește doar ceea ce văd oamenii. El privește inima.
De aceea David se roagă în Psalmul 51:10:
„Zidește în mine, Dumnezeule, o inimă curată.”
Aceasta trebuie să fie și rugăciunea noastră:
„Doamne, nu schimba doar ceea ce fac. Schimbă ceea ce sunt.”
Pentru că atunci când Dumnezeu schimbă inima, schimbarea începe să se vadă și în comportament.
4. Trebuie să fugim de ispită
Ispita vine în viața fiecărui om. Problema nu este că suntem ispitiți, ci ce facem atunci când ispita apare.
Un exemplu foarte bun este Iosif. În Geneza 39, el este ispitit să păcătuiască, dar refuză și, atunci când situația devine periculoasă, fuge.
Uneori și noi trebuie să fugim.
Să închidem telefonul. Să plecăm dintr-un anumit loc. Să întrerupem o conversație. Să ne îndepărtăm de un anturaj care ne trage în jos.
1 Corinteni 10:13 ne spune că Dumnezeu este credincios și oferă o cale de ieșire din ispită.
Nu trebuie să demonstrăm cât de puternici suntem stând lângă păcat.
Uneori cea mai mare dovadă de putere este să pleci.
5. Dacă ai căzut, întoarce-te la Dumnezeu
Poate cineva spune: „Eu am greșit deja. Dumnezeu mă mai poate ierta?”
Da.
1 Ioan 1:9 spune:
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.”
Dumnezeu nu ne cere să ne ascundem păcatul. El ne cheamă să-l mărturisim.
Pocăința nu înseamnă doar să spui „îmi pare rău”. Înseamnă să te întorci de la direcția greșită și să vii înapoi la Dumnezeu.
Poate ai căzut de multe ori. Nu rămâne jos.
Ridică-te și întoarce-te la Hristos.
Harul Lui este mai mare decât căderea ta.
6. Sfințenia nu înseamnă să-i judecăm pe ceilalți
Un alt pericol este să devenim atât de preocupați de păcatele altora încât să uităm de propria noastră inimă.
Isus spune în Matei 7:3-5 să ne uităm mai întâi la „bârna” din ochiul nostru înainte de a încerca să scoatem „paiul” din ochiul altuia.
Asta nu înseamnă că păcatul trebuie acceptat. Înseamnă că trebuie să vorbim despre el cu smerenie și dragoste.
Nu spunem:
„Eu sunt mai bun decât tine.”
Spunem:
„Și eu am nevoie de harul lui Dumnezeu.”
Adevărul trebuie spus, dar trebuie spus cu dragoste.
Concluzie
La final, trebuie să înțelegem că sfințenia nu este doar un subiect despre care vorbim într-o predică. Este o alegere pe care trebuie să o facem în fiecare zi. În fiecare dimineață avem înaintea noastră aceeași întrebare: pentru cine voi trăi astăzi? Pentru mine? Pentru ceea ce spune lumea? Pentru ceea ce îmi cer oamenii? Sau pentru Dumnezeu?
Lumea se schimbă. Moda se schimbă. Părerile oamenilor se schimbă. Ceea ce astăzi este considerat normal, mâine poate fi considerat greșit. Dar Dumnezeu nu Se schimbă. Cuvântul Lui nu își schimbă valoarea în funcție de ceea ce spune societatea.
Poate că uneori vei fi considerat ciudat pentru că alegi să fii diferit. Poate cineva va râde de tine pentru că nu vrei să faci ceea ce fac ceilalți. Poate vei fi întrebat: „De ce nu faci și tu? Ce mare lucru este?” În acele momente, amintește-ți că nu trebuie să trăiești pentru aprobarea oamenilor.
Nu suntem chemați să fim asemenea lumii. Suntem chemați să fim asemenea lui Hristos.
Sfințenia nu înseamnă că nu vei mai greși niciodată. Înseamnă că atunci când greșești, nu alegi să rămâi în păcat. Te întorci la Dumnezeu. Când ești ispitit, cauți calea de ieșire. Când lumea te împinge într-o direcție greșită, alegi să mergi în direcția lui Dumnezeu.
Poate că astăzi Dumnezeu îți arată un lucru din viața ta care trebuie schimbat. Poate este un obicei ascuns. Poate este un anturaj. Poate este o relație. Poate este ceva ce privești, ceva ce asculți sau ceva ce păstrezi în inima ta. Nu ignora ceea ce Dumnezeu îți arată.
Vino înaintea Lui și spune:
„Doamne, schimbă-mă. Curăță-mi inima. Ajută-mă să renunț la ceea ce mă îndepărtează de Tine și să aleg ceea ce Te onorează.”
Pentru că Dumnezeu nu vrea doar să schimbăm câteva lucruri din exterior. El vrea să ne schimbe inima.
Și poate că cea mai importantă întrebare cu care ar trebui să plecăm astăzi este aceasta:
„Dacă oamenii s-ar uita la viața mea, ar putea vedea ceva din Hristos în mine?”
Dacă răspunsul este „nu”, nu trebuie să disperăm. Dumnezeu încă lucrează. Putem începe din nou. Putem să ne pocăim, să ne apropiem de El și să-I predăm din nou viața noastră.
Așadar, să nu ne fie rușine să fim diferiți. Să nu ne fie rușine să spunem „nu” atunci când trebuie să spunem „nu”. Să nu ne fie rușine să alegem curăția într-o lume care promovează compromisul. Să nu ne fie rușine să-L urmăm pe Hristos chiar și atunci când drumul Lui este mai greu.
Pentru că, la sfârșitul vieții, nu va conta cât de mult ne-a apreciat lumea, ci cât de credincioși am fost înaintea lui Dumnezeu.
Să alegem sfințenia. Să alegem ascultarea. Să alegem adevărul. Și, mai presus de toate, să-L alegem pe Hristos.
„Doamne, viața mea Îți aparține. Ajută-mă să trăiesc în această lume fără să las lumea să trăiască în mine.”
